Despre mine

Psiholog Psihoterapeut Formator si Supervizor
 MARINA IONESCU

Consider ca orice om are un potential pentru vindecare. Trebuie doar descoperit. Un copil are si mai multe posibilitati sa isi valorifice potentialul daca se intervine cat mai devreme in dezvoltarea lui. Iar ei nu sunt singuri. Parintii au un rol definitoriu in cresterea armonioasa a copilului si trebuie implicati activ in procesul terapeutic al copilului. Ca psihoterapeut trebuie sa poti dezvolta o relatie de incredere cu parintii pentru a ajuta tot sistemul familial sa acceseze potentialul de vindecare.
Sunt psihoterapeut specialist in psihoterapie si lucrez in practica privata din 2006 cu adulti, copii, adolescenti si cu parintii acestora.
Am dezvoltat programe pentru parinti si adulti din 2007 si am avut colaborari in proiecte educationale nationale si internationale.
Din 2019 am devenit formator si supervizor si organizez cursuri si grupuri de supervizare pentru psihoterapeuti la nivel national si international.
Sunt membru fondator al Asociatiei Institutul de Sandplay din Romania prin care se promoveaza terapia sandplay la nivel national. In cadrul asociatiei am pus bazele unui program de certificare internationala in terapia sandplay. Cred in pregatirea continua ca psihoterapeut si consider ca cel mai bine asimilam intr-un mediu de invatare experientiala si de explorare la nivel de grup.
 
Certificari nationale si internationale:
  • Formator si Supervizor provizoriu in Analiza Tranzactionala (PTSTA-P) – 2022
  • Psihoterapeut certificat in Analiza Tranzactionala (CTA-P) – 2021
  • Formator si Supervizor in Terapia Sandplay (Teaching Member-ISST) – 2019
  • Sandplay Terapeut Certificat International (CST) – 2017
  • Psihoterapeut specialist in Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana
  • Licentiata in Psihologie
Asociatii:
  • ARAT – Asociatia Romana de Analiza Tranzactionala
  • EATA – Asociatia Europeana de Analiza Tranzactionala
  • ITAA – Asociatia Internationalã de Analiza Tranzactionala
  • IST – Asociatia Institutul de Sandplay Therapy din Romania
  • ISST – Asociatia Internationala de Sandplay Therapy
  • ARHTE – Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana
Publicatii:
  • 2013, Alimentatia omului modern, co-autor: Emotiile si impactul lor asupra alimentatiei omului modern, Editura Institutul European
  • 2018, Journal of Sandplay Therapy, articolul: The Human skeleton and the development of identity in a child’s sandplay process