Inca din primele clipe de viata relatia mama-copil are un mare impact asupra dezvoltarii armonioase a copilului. Odata cu nasterea copilului rolul femeii devenite mama se schimba si este definitoriu in cresterea copilului. Modul in care nou nascutul este primit in lume de propria mama are o deosebita importanta in dezvoltarea fizica si psihica a acestuia.
La nastere nou-nascutul este dornic de atingere, de contact si prima persoana care poate oferi toate acestea este Mama. Insa nevoile copilului difera de la o perioada la alta si de aceea este important sa oferim copilului ceea ce are nevoie specific pentru fiecare perioada in parte.
Venirea nou-nascutului pe lume intr-un mediu dorit are o mare influenta asupra dezvoltarii psihice in special in perioada de pana la 6 luni. In aceasta perioada copilul are grija de propriile nevoi prin mecansimele sale de supravietuire.
Avand in vedere ca si pentru mama este un proces de schimbare major prin care nevoile sale trec pe planul doi adaptarea in aceasta perioada este foarte importanta sa fie sustinuta si de ceilalti membrii ai familiei. Pentru copil mama este singura “constanta” din viata lui, este unica persoana care reprezinta siguranta si protectie pentru el, aspecte esentiale in aceasta perioada a vietii pentru asigurarea unei dezvoltari armonioase. Este o perioada in care contactul vizual, atingerea sub forma de imbratisari, mesajele de acceptare neconditionata sunt foarte importante fiind singurul mod de comunicare al copilului.
Tocmai din acest motiv este importanta ca mama sa invete sa fie disponibila pentru copil in orice moment. Este o perioada foarte dificila pentru mama pentru ca tot sistemul ei de valori si prioritati capata noi sensuri. Toate lucrurile care pareau importante pana la aparitia copilului incep sa decada din drepturi si mama trebuie sa fie in contact cu nevoile copilului si ale ei tocmai pentru a putea gestiona cat mai bine aceasta situatie si a se bucura de unicitatea ei. Daca pana la acest moment pentru unele femei era important sa fie curat in casa, sa nu existe rufe necalcate, sa fie o mancare noua cu care sa-si rasfete sotul, toate acestea se vor schimba in momentul in care devin mame. Situatia este cu atat mai dificila cu cat ele isi doresc sa pastreze aceste lucruri in viata lor si este o lupta continua in a gestiona toate acestea la fel de bine si a avea grija si de un copil. Aici este momentul in care mamicile trebuie sa se intrebe: Ce este mai important acum? Copilul sau celelalte lucruri? Iar decizia trebuie sa fie luata avand in vedere nevoile copilului si ale mamei.
Pentru a intelege nevoile copilului este esential sa cunoasteti rolurile pe care le au parintii dar si copilul in diferite etape ale dezvoltarii copilului.
Astfel, in prima perioada de viata de pana la 6 luni, copilul trebuie:
- sa solicite ajutor atunci cand are nevoie, orice schimbare cat de mica in jurul copilului il va determina sa planga,
- sa planga pentru a se asigura ca ii sunt auzite nevoile de siguranta, foame, comfort. Plansul este singurul mod in care copilul mic poate solicita ajutor. El nu stie sa ceara, sau sa spuna te rog frumos. Plansul este prima forma de exprimare a furiei (emotie cu care ne nastem) si are rolul de a ne ajuta sa comunicam schimbarile care apar in viata noastra. Este cea care ne va da ulterior energia pentru a gasi solutii in problemele de zi cu zi. Este important ca mamele sa nu se sperie ci sa ofere copilului timpul necesar pentru a-l intelege si a-i explica ceea ce se intampla.
- sa accepte atingerea celor din jur, copilul va fi bucuros sa fie atins, imbratisat – este modul in care descopera ce inseamna sa fii iubit si ce este fericirea, bucuria;
- sa accepte dragostea care i se ofera, sa li se vorbeasca cu tandrete si sa fie iubiti pentru ca exista asa cum sunt, chiar daca e fata desi buncii sau chiar tatal isi doreau baiat, chiar daca ochii nu sunt asa cum si doreau bunicii;
- sa stabileasca relatii emotionale cu adultii.
Copilul trebuie sa se simta iubit in cadrul familiei, sa se simta protejat si incurajat de catre membrii familiei. Doar asa copilul va reusi sa creasca si sa se adapteze la mediul inconjurator.
De asemeni, pentru dezvoltarea atasamentului si parintii au cateva roluri pe care trebuie sa le indeplineasca cu prioritate in aceasta perioada:
- Sa asigure grija constanta si necondictionata, ori de cate ori este nevoie copilului i se va asigura comfortul pentru nevoile sale;
- Sa gandeasca pentru copil cand este necesar, in timp ce ii urmareste dezvoltarea pe etape;
- Sa foloseasca atingerea, imbratisarea, comunicarea verbala, cantatul – si intuitia pentru a decide cand si cum trebuie ajutat copilul;
- Sa asigure siguranta si incredere, protectie, in special fata de persoanele pe care copilul nu le accepta usor,
- Sa solicite ajutor de specialitate atunci cand nu sunt siguri cum sa rezolve nevoile copilului.
Imaginati-va, ca adult cum va simtiti, ce temeri incercati, ce nesiguranta exista cand mergeti singuri intr-un loc total nou fara un ghid sau o harta….apoi ganditi-va ca voi sunteti ghidul sau harta propriului vostru copil in calatoria vietii. Nu v-ati dori sa ii faceti acest inceput de calatorie cat mai minunat, sa invete sa se bucure de ceea ce va intalni si va experimenta, sa aiba incredere, suport si sprijin de la cei dragi?