Daca in perioada anterioara copilul s-a adaptat si a dezvoltat relationarea in special cu membrii familiei, in perioada de la 3 ani la 6 ani parintii au oportunitatea sa ii ajute pe cei mici la integrarea sociala. Limbajul cunoaste o dezvoltare deosebita prin expunerea la mediul social si la relationare din care asimileaza modele de viata ce ajuta la integrarea sociala. Iar implicarea copilului in activitati casnice precum si integrarea in colectivitate il vor ajuta sa-si dezvolte capacitatile de cunoastere, explorare si intelegerea mediului extern. Copilul intelege ca mediul extern nu se reduce doar la propriile trairi si sentimente si solicitand informatii despre lume, despre sine, descoperindu-si propriul corp, va invata deosebirea dintre el si ceilalti si va dezvolta noi modalitati de a relationa cu fiecare.
- Ca urmare a dezvoltarii sale copilul devine mai puternic, ceea ce ii permite dezvoltarea autonomiei ce se exprima printr-un episod de negativism ce se caracterizeaza prin dorinta de a atrage atentia, a bravadei si o oarecare opozitie fata de adult. Se pot observa comportamente diferite in medii diferite. Astfel copilul se poate comporta relaxat, disponibil acasa si rasfatat si nervos la gradinita sau invers. Aceste comportamente sunt dependente de modul in care copilul se simte in relatia cu persoanele din mediul respectiv.
- Si in conduitele alimentare se pot observa modificari, pofta de mancare a copilului intre 4 si 5 ani fiind diminuata. Cauzele pot fi determinate fie de lipsa de varietate a alimentatiei, fie de disconfortul afectiv resimitit de copil care influenteaza direct apetitul alimentar.
- Copilul in aceasta perioada invata sa separe fantezia de realitate. El descopera ca prin imaginatie se poate transpune in orice situatie, chiar si intr-una fantastica dar ca in realitate situatiile si actiunile intreprinse sunt mai restranse si nu au semnificatia asteptata.
Pentru consolidarea comportamentelor dorite, parintele sau adultul are rolul de a oferi suport si intelegere copilului in:
- a explora mediul si propriile nevoi, de a pune intrebari despre orice;
- a avea capacitatea sa se opuna si sa se simta respectat si iubit in acelasi timp, sa isi poate exprima sentimentele fara retineri;
- a invata consecintele unui comportament si responsabilitatile care ii revin;
- a-l ajuta sa inteleaga ca poate fi puternic si cand cere ajutor. A invata ca a fi autonom nu inseamna sa fi independent ci inseamna sa ai capacitatea de a vedea ce ajutor ai nevoie si de a-l cere;
- a incuraja fantezia si in acelasi timp stabilind limite clare intre fantezie si realitate.
Parintii trebuie sa raspunda corespunzator comportamentelor copiilor, fie ele negative sau pozitive, si sa recunoasca orice reusita sau progres al acestora.
Este important sa intelegem ca modelele comportamentale ale parintilor sunt insusite de copil prin imitatie si invatare ca, ulterior, ele sa fie reproduse iar prin repetare, sa se transforme in deprinderi comportamentale si sa-si puna amprenta in formarea personalitatii copilului. Iata de ce “Aschia nu sare departe de trunchi”.